așteptarea mea e exodul

când o să vină

n-o să-mi dau seama 

n-o să știu că o altă patimă

s-a așezat pe cenușa celei vechi.

am să regret uitarea

n-aș vrea să poată să mă cuprindă 

să întregească sau să vindece,

aducătoare de noi slăbiciuni. 

confortul unui dependent de durere
îl găsești în rănile care azi par vindecate
iar mâine sângerează ca în prima zi
înainte să fi înfipt prima dată acul 
sau să fi pus prima copcă.
disconfortul nu e altceva decât 
arsura din spatele orbitelor uscate.

mi-a fost frică 

atât de frică

încât am sorbit căldura beznei revărsată în palme 

din nou și din nou.

mi-a fost frică

de cât de tare aș putea să iubesc întunericul

din spatele pleoapelor, dintre coaste

căci liniștea în care se scaldă durerile

liniștea în care se îneacă obsesiile 

n-a existat vreodată și n-ar exista

fără întuneric.