joi, 26 mai 2022

așteptarea mea e exodul
când o să vină
n-o să-mi dau seama 
n-o să știu că o altă patimă
s-a așezat pe cenușa celei vechi.

am să regret uitarea
n-aș vrea să poată să mă cuprindă 
să întregească sau să vindece,
aducătoare de noi slăbiciuni. 




miercuri, 18 mai 2022

confortul unui dependent de durere
îl găsești în rănile care azi par vindecate
iar mâine sângerează ca în prima zi
înainte să fi înfipt prima dată acul 
sau să fi pus prima copcă.
disconfortul nu e altceva decât 
arsura din spatele orbitelor uscate.



joi, 5 mai 2022

mi-a fost frică 
atât de frică
încât am sorbit căldura beznei revărsată în palme 
din nou și din nou.
mi-a fost frică
de cât de tare aș putea să iubesc întunericul
din spatele pleoapelor, dintre coaste
căci liniștea în care se scaldă durerile
liniștea în care se îneacă obsesiile 
n-a existat vreodată și n-ar exista
fără întuneric.