ar părea că sute de mii de mâini

au muncit neîncetat tot atâția ani
să înalțe zidurile unei replici ale infernului
atât de vie și de fidelă.
e o singură pereche de mâini care construiește
din care curge neîncetat sângele
pus între cărămizile ce se înmulțesc
zi după zi
într-o neobosită pedeapsă.
iadul nu e altceva decât creația
peste care nu poți să fii stăpân. 

închisoarea acestei minți are nevoie de dorințe

de vise pe care să mi le imaginez

dar care nu se pot îndeplini niciodată.

e ca o simulare

nimic adevărat, doar în caz că

prăpastia în care căderea e continuă

s-ar termina vreodată. 

degeaba închid ochii strângând pleoapele

fiecare scenariu se atinge doar preț de o secundă

cu realitatea. nu știu niciodată care e mai detestabil

răul dorit sau răul pe care ți-l fac alții

atât de firesc, fără străduință.