închisoarea acestei minți are nevoie de dorințe

de vise pe care să mi le imaginez

dar care nu se pot îndeplini niciodată.

e ca o simulare

nimic adevărat, doar în caz că

prăpastia în care căderea e continuă

s-ar termina vreodată. 

degeaba închid ochii strângând pleoapele

fiecare scenariu se atinge doar preț de o secundă

cu realitatea. nu știu niciodată care e mai detestabil

răul dorit sau răul pe care ți-l fac alții

atât de firesc, fără străduință.