Am auzit iubirea într-un scârţâit stingher de glas
Am simţit liniştea, mai dură decât umerii lui Atlas
Şi-n amărăciunea asta ce mă aruncă în pustiu
Am tot sperat că însăşi viaţa o să se-ndure
Că până la urmă, nicicând nu-i prea târziu.
Şi dac-aduni bucăţi de suflet, pe-al tău să îl poţi umple
De ce nu rupi şi din al meu? Căci tot ce fac e să tot fug,
Să umblu după voci ce nu vor să m-asculte.
Am auzit iubirea şoptind prin câteva cuvinte
Ce s-au scurs rapid şi m-au strigat,
M-au dus din hăul negru în ape liniştite
În gânduri mute...iubirea m-a lăsat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu