duminică, 2 martie 2014

Intensităţi neaşteptate

  E ciudat când persoana mea reuşeşte să mă surprindă, e deosebit de ciudat chiar dacă nu mă cunosc în totalitate. E şi mai ciudat când simt lucruri pe care mi-am interzis să le simt dar care totuşi mi-au invadat sufletul fără să mă întrebe şi pe mine dacă sunt de acord. Intensitatea e cea care mă şochează, care îmi face inima şi corpul să tremure incontrolabil. Nu ştiu cum am permis asta dar uneori e înfiorător, şi nu într-un sens rău. Simt un risc puternic deja asumat oarecum în mod inconştient. Cred că la mijloc se află acel ceva pe care îl caut de mult, doar cred. Incertitudine, de mult nu mi-a mai trecut prin gând această noţiune. E dulce şi amară dar s-ar putea să ardă totul în calea ei atunci când va dispărea.
 Whatever, I think that I am not good enough for this kind of feeling. End of story (?)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu