Epuizare

  Probabil că scriu ca să scap de gânduri. Scriu ca să le alung deşi nu mai pot scrie cum scriam candva, poate că nici nu am putut vreodată să scriu cu adevărat, poate că n-am pierdut nimic, n-am avut nimic vreodată. Trebuie să încetez să mai spun: "am pierdut", e o afirmaţie invalidă, dat fiind faptul că ceva concret, palpabil nu am deţinut.
  Realizez că am avut câteva dorinţe. Nu multe, căci niciodată nu mi-am permis să aspir spre prea mult. Şi oricât mi-am dorit şi am luptat, visele uneori n-au cum să devină realitate, datorită circumstanţelor prea puţin favorabile presupun. Aşa că acum nu îmi mai doresc nimic, nu mai sper la nimic. Nu mai vreau să simt absolut nimic, să fiu ca o stană de piatră, rece şi inexpresivă. Sentimentele nu îmi sunt de folos căci orice clipă de bucurie, o plătesc dublu, în durere şi lacrimi. O să încetez să mai simt multe lucruri căci ştiu că pot să o fac, şi ştiu că dacă le păstrez în suflet nu are nici un rost. Trebuie să-mi pun din nou interdicţii.

Mi se închid ochii de oboseală. Dar gândurile nu mă vor lăsa să dorm.