e mai uşor să-mi acopăr urechile

să ascult din nou și din nou aceeași melodie proastă

mai proastă decât cuvintele care nu mi se mai leagă

dar atunci când o cale mai grea nu există
ce ai putea să alegi?

e mai ușor

știu că pare lașitate

dar am încercat prea mult să mă împrietenesc cu ele

cu vocile, cu șoaptele veninoase

ale mele, împotriva mea toate. 

în noaptea asta le alung

ca poate mâine să le rog să se întoarcă

să ia locul liniștii, nimicului 

nu mă mai ascultă

nu m-au ascultat niciodată. 

cum pot să vadă

o pereche de ochi însetați de lacrimi

uscați în fundul orbitelor

ochi în care focul s-a stins 

ochi în care și cenușa s-a răcit

luând cu ea și culoare și viață?

cu vârful unghiei însângerat

un deget scobește neîntrerupt coaja 

abia formată. nu știu de ce.

nu știu cât trebuie să doară

ca ochii să plângă iar.