dintotdeauna le-am iubit

pe ele, necuvintele

altceva nu am.

cuvintele, unul sau două 

îmi bubuie între tâmple 

se zbat sufocându-mă de fiecare dată

din când în când mi se pare că le auzi

când zâmbești de parcă știi.

lor le e frică 

să nu cumva să se rostească

prea târziu și mai ales prea devreme

lor, nu mie

eu am necuvintele.