Iubire ? - Partea a II-a

“And in the end, we were all just humans...drunk on the idea that love, only love, could heal our brokenness.”

  Poate că n-avem nevoie de prea multe ca să fim întregi şi poate că din cioburi şi dărâmături, tot a mai rămas ceva care să ne ducă mai departe.

În faţa oricărei întrebări pe care o arunc, îmi lansaţi făţiş un singur răspuns: iubire. Că fără ea nu se poate, că iubirea e tot ce avem nevoie şi numai eu ştiu cât aş vrea să am puterea să contrazic totul şi să-mi găsesc altă salvare, departe de emoţia asta amăruie cu iz de zâmbet fugar, de sânge ce-ţi freamătă nervos în vene.

  Dar s-a gândit vreodată cineva la faptul că iubirea poate să nu fie de ajuns? Poate că tu poţi iubi la infinit dar nu oricine poate face asta. Nu oricine îşi deschide sufletul spre neantul negru şi fierbinte, nu oricine se lasă înghiţit de el. Aşa că treziţi-mă atunci când poveştile nemuritoare despre dragoste eternă şi perfecţiune se încheie. Pentru mine, e o distorsiune a adevărului. Căci poate că acel el o să-şi creeze limite pe care n-am să le înţeleg. Poate că limitele lui o să mă arunce din nou şi din nou între valuri de incertitudini şi de frică. Poate că uneori n-o să mai conteze, poate că uneori n-am să mai ştiu nimic.

  Eu nu ştiu să fiu eu. Eu nu ştiu să iubesc, dar asta nu înseamnă că nu o fac. Eu îmi arunc sufletul în salvarea asta cu care vă ameţiţi cu toţii inimile rănite. Vă cred, dar nu sunt ca voi. Iubesc, dar în rest nu ştiu nimic. Şi uneori, e bine să nu ştiu.