Azi am aflat că întotdeauna se poate să fie mai rău, că flăcările iadului se pot înteţi la nesfârşit. Am aflat că de fapt nu am ştiut nimic. Am aflat că uneori sunt oarbă şi neştiutoare şi totuşi n-am aflat nimic.
Ce mă opreşte oare? Ce mă opreşte să devin totuna cu acel infern, acel iad cu care încercaţi toţi să mă înspăimântaţi?Nu ştiu şi nu înţeleg cum ar trebui cineva să continue când din faţa lui a pierit orice drum, orice cale ştiută sau neştiută. Nu ai unde să fugi atunci când durerea, imaginea morţii şi amărăciunea îţi cotropesc sufletul şi mintea.
Ştii când e cu adevărat cel mai rău? Atunci când îţi aduci aminte că n-ai cerut prea multe. Când îţi aduci aminte că ai dat totul, şi după ce ar fi rămas nimic l-ai fi oferit şi pe acela, totul pentru puţină afecţiune, numai puţină. Dar probabil că "totul", nu e suficient de data aceasta.
Poate că orice aş face, suficient nu va fi niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu