pe care la nevoie îl strâng în jurul meu şi mai tare
ca să nu mă ucidă exteriorul,
să nu mă audă, să nu mă vadă,
să nu mai ştie cumva că exist
lângă mine îmi port singurul păcat,
ne îngropăm împreună,
îmbrăţişez tăișul dublu al lamei
care mi-e deopotrivă prieten şi duşman.
pe partea mai tocită e devotamentul bolnav
lipsirea totală de raţionament, deplina dăruire
pe partea ascuţită e fărâma de respect
pe care o mai păstrez uneori pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu