plămânii mei au învățat să se umple din nou cu aer

numai pentru ca fumul gros să-i pătrundă din nou

ca atunci când te intoxici și ultima inspirație curată

îți inundă creierul, ca și cum te-ar salva de la moarte. 

nu e nimic mai pueril decât să nu vrei să te doară

să nu-ți dorești să simți cum se luptă fiorii reci 

cu vâlvătaia aprinsă în carne 

sfârâitul... trebuie să-l auzi

și scrâșnetul dinților, menit să ascundă

ceva ce nu trebuia să vezi.