aș vrea să fiu undeva unde e cald întotdeauna

nu soare, niciodată nu mi-a plăcut soarele

dar undeva unde să nu-mi mai simt oasele dezgolite

frecându-se unele de altele

lăsând să curgă printre ele 

țesuturile făcute țărână.

poate dacă le păstrez

dacă le ud și modelez

le-aș putea învia vreodată. 

sală de așteptare pentru ceea ce n-o să fie

camera în care nu pătrunde vreodată lumina 

cuib pentru suferințe mărunte și nesfârșite.

în vase vechi și sparte

tulpinile uscate se înalță spre tavan

din când în când copilul cu mâini tremurânde

picură în ele apa mocirloasă 

le veghează, le spune că o să le uite

dar întotdeauna se întoarce.