se poate scăpa de rușine în multe feluri

inedit e cel în care îți imaginezi un cuțit ce îți străpunge pieptul
o dată de două de trei
de câte crezi că e nevoie ca să se ducă?
și cât de mare trebuie sa fie rușinea?
aș zice cam la fel de mare ca forța încheieturilor
ce ar trebui sa strecoare un cuțit printre coaste  

e ciudat cum dintr-o dată ai fost prea multe

atât de multe încât le-am pierdut cumva 

şi ordinea şi consistenţa

mi-e frică, dacă le-aş înţelege

n-am mai fi şi n-ai mai fi

atât de multe deodată 

atât în închipuire cât şi 

în puţinele clipe când eşti real

sub palme, sub priviri, sub buze 

care te caută 

reci şi frânte

fierbinţi şi tremurânde.

pentru mine capriciile
aveau fiecare o altă culoare
acum nu le mai atinge lumina
să pot spune dacă sunt verzi ori albastre
am acoperit geamurile ca să nu le pot vedea
m-am ascuns sub pat ca un copil fricos
și aștept doar mâinile care mai vin câteodată
să-mi țină de urât.
capriciile nu mai există de o vreme încoace
le-am spus că de acum m-am făcut mare
și nu mai au loc sub pat, cu mine
mă apuc să le uit pe rând, pe fiecare.

veșmânt bolnav

haină țesută din păcate și rușini

pe oase putrede de pe care se scurge praf

scrâșnesc

și haina se lipește din loc în loc

se prinde în scobituri, unde degete au trosnit

și-au săpat

unde degete au strâns și-au ascuns ghimpele 

până când și cel mai atrofiat mușchi a sângerat 

până la desprindere când degetele

n-au mai stat de pază în fața oaselor putrede

și l-au lăsat să plece singur, nepătat. 

lipsa totală a evoluției

întreaga mea lume e un cocon strâmt
pe care la nevoie îl strâng în jurul meu şi mai tare
ca să nu mă ucidă exteriorul,
să nu mă audă, să nu mă vadă,
să nu mai ştie cumva că exist
lângă mine îmi port singurul păcat,
ne îngropăm împreună,
îmbrăţişez tăișul dublu al lamei
care mi-e deopotrivă prieten şi duşman.

pe partea mai tocită e devotamentul bolnav
lipsirea totală de raţionament, deplina dăruire
pe partea ascuţită e fărâma de respect
pe care o mai păstrez uneori pentru mine.

ultima întrecere

am găsit un scenariu şi mai înspăimântător
când am plecat cu mâinile golite să găsesc
cine era înainte să fie a ta
înainte ca moartea să aibă ochii tăi
înainte să ştiu că tot ce e viu în trupurile noastre
se împarte pe jumătate
înainte să îţi dau ţie partea mea.

întrecere

mi-ai prins suflarea
în palmele tale fierbinți
mi-ai prins-o doar ca să nu mi-o dai vreodată
înapoi.
de unde ne tremurau vocile
și îți vedeam pieptul cum se sfărâmă
numai ca să mai poată să se zbată
mai tremură acum doar expirații
cu care tu te joci topindu-le
între degete.
sfârâie carnea la fiecare apropiere
și fiecare cuvânt vibrează printre coaste
se întrec fiorii spre nebunie
pe mâinile reci, prin ochi
pe oase.