aceeași mantra
aceleași întrebări
le perind mecanic fără să le mai caut răspunsul
aceeași imagine, același chip care astăzi se șterge
culorile din el se amestecă și îl schimonosesc
îl șterg din memorie
ca să-l reproducă apoi în aceeași frescă.
lumina cade la fel, umbra e neschimbată
albastrul e tot mai rece, cum a fost o singură dată.
cea mai sinistră tăcere
o mașină în întuneric
sfârșitul, dar nu cel așteptat
ca atunci când finalul unei cărți te dă peste cap
trei pagini, mai mult de jumătate, epilog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu