Pune-i capăt

  Oprește-te, doar oprește-te.

 În seara asta e atât de mult, doare atât de tare. Trebuie să se oprească, trebuie să înceteze cumva. Doar pune-i capăt căci de asta e nevoie nu-i așa? De un sfârșit care să redea unora imaginea concretă a realității. E a nu știu câtă oară când îmi simt inimă arzând, când îmi simt inima frântă și când nu mă pot ridica. Nu pot, e asta atât de greu de înțeles? Eu nu mai sunt, eu nu mai pot spune nici măcar că exist, darămite că trăiesc.
 Nu mai pot face asta. E mult prea mult, e mult prea greu, prea sfâșietor. Azi e ziua în care am pierdut totul, ziua în care porțile a tot ceea ce numeam universul meu, s-au închis. E întuneric aici și-mi e frică. Mi-e frică să-mi mai deschid ochii sau să mai las vreun gând să se materializeze în mintea mea. Mi-e frică de lacrimile ce-mi ard acum obrajii. Nu mai pot...nu mai vreau.