Se zbuciumă neputinţa printre rănile noastre
E întuneric
Şi-mi sunt gândurile departe
Şi-mi plânge sufletul fără să mai aibă lacrimi.
Nu ştiu de-i tristeţe...sau singurătate
Sau poate doar urlă neantul
Unor vorbe de mult uitate
Ce le-ai lăsat să se coboare
Acolo unde nu mai e nimic.
Sunt clipe arse şi neterminate
Ce se sting
Şi plouă veşnic cu uitare
Peste absolutul ce nu pot să îl ating.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu