Dintre toți, numai tu m-ai ştiut. Numai tu m-ai îngrozit în aşa fel încât am ajuns să iubesc frica. Numai eu nu te-am ştiut niciodată. Dincolo de toate, eu am amorţit şi orice vis frumos s-a fragmentat fără să realizez. Le-am primit înapoi, amare şi străine, dar decât nimic, le-am acceptat şi le-am strâns aproape, sperând să mai provoace măcar o scânteie din flacăra ce exista cândva, nu demult.
Mereu mi-am iubit visele, ele mi-au fost singurul refugiu când realitatea te-a ţinut mereu departe, încă din prima clipă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu