"Because the same night I dream that I lose you
I'll fall in love
Oh honey don't let me walk away from this
If I'm trying to fuck up my own life,
Then until I figure out why,
I think it's best you keep your distance
Lest I fall in love."
Greşesc, ignor, şi mă îndepărtez. Şi sunt atât de conştientă de asta. Sunt conştientă că atunci când m-a cuprins teama, am fost o laşă şi am fugit. Am fugit de tot ce mi-a însufleţit vreodată fiinţa, de singura flacără ce m-a putut aprinde, flacără pe care am stins-o, inconştient, fără să clipesc. N-am să mă schimb vreodată, asta e concluzia pe care o pot desprinde încontinuu.
Am recitit cuvintele acelea care mi-au făcut inima să bată atât de violent, într-un zbucium de o provenienţă şi identitate prea puţin definită. Nu poţi să arunci însă, o piatră în văpăi şi să aştepţi să vezi cum arde, e ca şi cum i-ai cere materiei să-şi schimbe compoziţia. O amintire e doar frântură moartă, secată de viaţă din realitate. Nu o poţi învia doar pentru că îţi e dor, aşa cum nu poţi sufla în aripile unui fluture inert şi să speri că îşi va lua zborul.
Încerc totuşi să fiu recunoscătoare, pentru simplul fapt că ceva, a existat, că am fost completă cândva, că a fost real tot ce mi-a trecut luni de-a rândul prin suflet. Nici măcar nu alung gândurile, le las să curgă. Îmi imaginez cum ar fi fost dacă dorinţele ar fi devenit realitate şi n-ar fi rămas numai visele proşti ale unui copil imatur. M-a cuprins un frig pe care căldura nu-l poate îndepărta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu