Refugiu universal

   M-am găsit din nou căutând alinare în aceleaşi lucruri. Mi-am regăsit mintea fixată iar în acelaşi punct din care nu se dezlipeşte niciodată. M-am lovit iar de toată iubirea care s-a strâns aproape insesizabil în mine. Am realizat că nu mai ştiu ce să spun, căci cuvintele niciodată nu mi-au folosit şi n-o să-mi folosească.

  Poate că acum nu mi-e teamă. Poate că ştiu, poate că ştii, poate că ştim. Poate că azi mă pierd între rânduri şi tot ce simt dar cândva, o să fie altfel. Cândva... nu ştiu. Sunt sensuri pe care eu nu pot să le prind...nu putem. Nu mă înţeleg, te înţeleg pe tine. Şi nu-mi arunc constatările în cuvinte şi fraze ce oricum ar fi inutile. 

  Prea puţine cuvinte...întotdeauna prea puţine...