Sunt suflete care trebuie să moară mereu. Suflete care se sting şi sunt reaprinse dar pe care nu poate sau nu vrea nimeni să le ţină în viaţă permanent. Pentru că tot ce-ţi dă aripi nu poate fi mereu acolo şi poate n-o să mai fie nimeni cu tine. Poate ai să te sufoci în aerul de care ai atâta nevoie. Şi mâine..poate n-ai să te mai trezeşti, şi lumina n-o să-ţi mai distrugă ochii obosiţi şi încercănaţi de plâns şi de acel veşnic somn bântuit de coşmaruri negre.
De ce n-ai murit în noaptea aceea? De ce eşti încă aici? Cât timp să mai aştept pentru atâtea răspunsuri ce întârzie să apară?
Sunt la o răscruce. Şi tot ce văd sunt acele două drumuri pustiite şi identice între care mă pierd mereu.
Sunt suflete care trebuie să moară mereu. Suflete care nu mai ştiu să trăiască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu