Un "azi" ca toate celelalte

 Azi n-am cuvinte. Azi gândesc prea multe, azi mi-e prea dor, azi greşesc prea mult, azi vreau prea multe, azi simt prea multe, azi spun prea puţine şi azi mă ascund din nou. Dar ieri? Ieri ce a fost ? Ieri ce am făcut ? Ieri am făcut aceleaşi lucruri. 

 Şi mâine ce-am să fac ? Mâine o să fie mai bine. Nu mai minţi. S-ar putea să te cred. 

 Vreau să se oprească. Să fie linişte şi să nu mai aud nimic. Să uit cine sunt. Să uit de voi, de toţi, dar nu de tine.Vreau să dorm câteva zile în şir şi să mă trezesc apoi şi să fie bine şi ăsta să fi fost doar un alt vis încâlcit şi mult prea durabil.

 De ce mi-e iar frică? De ce am încredere în tot ce presimt ? Oricum n-am dreptate niciodată. Trebuia să îi ascult pe ceilalţi. Ei ştiu întotdeauna ce e mai bine. Eu ? Eu nu ştiu nimic. Mi-au demonstrat asta prea mulţi. Sau aşa i-am lăsat să creadă. Că nu ştiu şi că sunt naivă. Asta cred ei. Adevărul e cu totul altul.

 Azi, îmi pot reaminti multe. Dar nu mai vreau să o fac, şi totuşi nu am cum să opresc asta pentru că urmele sunt tot acolo şi nu vor dispărea. Ele mă vor face mereu să îmi fie frică, îmi vor aminti întotdeauna de tot ce am făcut, de tot ce am pierdut, de tot ce a durut vreodată, de absolut tot.

 Azi mă simt singură. Şi nu e vina nimănui, e doar din cauza mea şi cred că până la urmă nici nu mă deranjează. Am fost atâta timp singură şi pot să fiu şi acum.
 Azi...nu mai vreau să fie azi. Dar mâine ? Mâine o să fie bine. Aşa am auzit...