Eu nu cred în destin sau soartă, pentru că nu le înţeleg. Nu le neg existenţa şi faptul că uneori ar putea să mă influenţeze şi pe mine. Eu ştiu atât, că sper întotdeauna şi că speranţa asta are uneori mici legături cu ceea ce oamenii numesc destin.
Realizez că oricât de rele sunt unele zile, săptămâni, merită, totul merită atunci când reuşesc în final să fiu fericită. Sunt câteva clipe care şterg tot ce a durut în trecut, sunt clipe care aruncă în uitare luni întregi în care nu puteam să simt decât durere. Îmi place să zâmbesc, mereu mi-a plăcut în ciuda a ce s-ar putea crede despre mine. Şi ştii ce-mi place cel mai mult? Când am motive reale pentru care să o fac. Pentru că da, mereu e nevoie de motive, de situaţii şi de persoane care să ne facă să zâmbim, mai ales de persoane, şi pentru că nimic altceva n-o să ne motiveze mai mult decât zâmbetele şi fericirea oamenilor pe care îi iubim.Închid ochii şi revăd cu ochii minţii mele încâlcite toate momentele frumoase, care mi-au putut răpi un zâmbet. Pentru asta, merită să continui, doar pentru că există amintiri care să îţi dovedească existenţa momentelor în care ai fost fericit şi care să îţi ofere speranţa că acele momente se pot întoarce.
E incomplet ştiu. Întotdeauna nu spun tot ce ar trebui spus pentru că îmi pierd cuvintele sau pentru că îmi spun că voi continua altă dată. Nu ştiu când va apărea o altă dată. Probabil că...atunci când se vor pune întrebări şi...când voi avea curaj să formulez răspunsurile. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu