Un uragan de blocaje

Există momente în care simţi că îţi pierzi minţile. Momente în care până şi scârţâitul unei uşi îţi pisează mărunt nervii şi aşa făcuţi praf. Momente în care lumina, zgomotele, oamenii te agasează, şi până şi aerul ţi se pare sufocant. Acelea sunt momente în care pur şi simplu te saturi să ţi se spună că tu trebuie să aştepţi că o să îţi fie şi ţie bine...cândva. 
E ca şi cum mă învârt în cerc. Ei nu înţeleg iar eu n-am cum să explic. Ăsta să fie oare sfârşitul? E acesta un labirint din care eu n-am să pot ieşi vreodată? Nici nu ştiu ce vreau să spun. Poate nu mai vreau să spun nimic. Pentru că eu strig. Şi voi nu mă auziţi.