Motive şi contraste

  Se spune că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv. Că nu există coincidenţe, nu există evenimente, situaţii care apar, se dezvoltă "pur şi simplu". Şi sunt de acord, şi ştiu că totul se întâmplă cu un motiv. Doar că uneori aş vrea poate să ştiu şi care a fost acel motiv. Aş vrea să ştiu unde am greşit, unde nu a fost suficient. Indiferent de circumstanţe, de cum acţionez şi cum acţionează ceilalţi, sfârşitul e asemănător, căci consecinţele sunt la fel de dureroase de fiecare dată. Mă înţelegi acum de ce nu îmi plac sfârşiturile? Pentru că pentru mine nu se mai poate lupta. Cine şi pentru ce să lupte pentru mine? Cine vrea o astfel de companie, a unul om instabil psihic ce plânge prea mult, ce se urăşte şi se autodistruge?

  Atunci când durerea mentală devine fizică eşti prea de parte de vreo punte spre salvare. Nu mai eşti. Tot ce rămâne e o imagine omenească din care umanitatea s-a evaporat. Un corp fără suflet, fără vreun spirit care să-l ţină în viaţă. Eu nu mai pot spune că trăiesc şi poate nici n-am făcut-o vreodată. Eu supravieţuiesc, îmi ţin cu greu capul deasupra apei, încerc cu greu să prind o gură de aer ca să treacă şi ziua asta, să mai ajung la singurul lucru care nu mă mai chinuie: somnul.