“Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atât de aproape
ca să rămânem atât de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.”
“Pasul absent” - Octavian Paler
N-am nici cea mai vagă idee de ce m-au fascinat versurile astea. Mint. Normal că ştiu. Dar aşa îmi place mie să mă contrazic singură.
Azi mă simt fericită. Am trăit una din puţinele dimineţi în care mă trezesc zâmbind iar abia după câteva minute îmi amintesc de ce. Acum nu-mi prea pasă dacă voi regreta ceva, dacă voi regreta toată încrederea asta pe care o deţin într-un mod care contrastează puternic cu felul meu de a fi în general. Şi cred că...mi-am propus să păstrez toată starea asta, orice s-ar întâmpla.
Foarte rar mă prinzi pe mine într-o fază în care îmi lipsesc cuvintele. Sau îmi e imposibil să-mi pun sentimentele în cuvinte. Asta pentru că...am nevoie câteodată să rup obişnuinţa asta, să renunţ la cuvinte, să nu mai gândesc aşa mult şi doar să simt.
Da...de asta am nevoie.
Superb :)
RăspundețiȘtergere