Am crezut că poate m-am vindecat. Că poate a trecut. Şi gustul ăsta...de singurătate şi gol în suflet e atât de amar...
Încă sunt altfel, încă sunt ceva ce nu e bine să fiu.
Încă îmi e frică. Aleg să-mi fie frică. De ce?
De ce nu poate fi altfel?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu