Tangled words

“Whatever our souls are made of, his and mine are the same.”
― Emily Brontë

  O altă serie de gânduri stârnită ca de altfel, de multe ori, de un citat, aflat din dorinţa mea de a mă regăsi. Alte gânduri pe care nu le pot păstra doar pentru mine. Alte voci pe care nu le înţeleg căci îmi strigă neîncetat barierele pe care vreau să le uit. Am obosit să gândesc şi să înţeleg lucrurile, am obosit să scotocesc după un semn, după un răspuns rătăcit sau după o întrebare a cărei consistenţă nu vreau să o construiesc încă în mintea mea.
  Auzim mereu alăturarea asta de cuvinte pe care când o percepi, nu-ţi poţi ţine gândul să nu zboare departe. Nu ştiu dacă pot crede în aşa ceva, nu ştiu dacă înţeleg cu adevărat sensul real. Îmi place să mă gândesc că partea ce lipseşte din mine e probabil undeva şi că sufletul meu n-o să fie mereu gol. Că e aproape, tot ce mi-am dorit vreodată. Că inima mea o să simtă acele lucruri şi că le va primi înapoi. Că un astfel de sentiment e infinit, nemărginit, că nici măcar nu s-ar putea percepe un capăt. În spatele cuvintelor mele sunt mereu mii de sensuri şi de legături pe care rar le prinde cineva. În toate cuvintele acestea mă pun pe mine şi nu numai.