For a pessimist, I'm pretty optimistic

  Astăzi, n-am vreun motiv să fiu optimistă şi să zâmbesc. Dar o fac, şi asta nu mi s-a întâmplat niciodată. Totuşi dacă stau şi răscolesc toate lucrurile care-mi trec prin suflet, aflu că încrederea oamenilor îmi dă puterea să sper. Căci văd şi oameni minunaţi care cred în mine. Şi dacă ei o fac, poate că trebuie să o fac şi eu căci nu pot să-i mai dezamăgesc constant, ei merită mai mult.
 
  Întunericul nu e o prelungire a răului. Întunericul din mine e doar reacţia de respingere asupra răului care se scaldă în lumină, într-o lumină murdară şi falsă. Întunericul e uneori pace, e linişte, în întuneric sunt acasă.

  Cred că mi-am animat din nou vechile vise. Poate că nu le pierdusem, poate doar mi le-am reprimat şi le-am ascuns undeva unde nu le-am mai putut accesa. Dar azi, visez din nou. Visez că o să scriu cândva cu adevărat, visez că o să fiu bine, că o să iubesc, că n-o să-mi mai fie ruşine de nimic, că o să fiu fericită. E probabil să nu se întâmple dar şi numai ideea de a visa e mai bună decât scufundarea în simţiri şi atitudini apocaliptice.