Ea n-o s-o spună niciodată. Ea poate doar să simtă.
A refuzat prea mult ideea existenţei unui astfel de sentiment. Spunea că n-o să creadă în iubire. Că oricum nu o merită. A izolat-o într-un colţ de suflet, mai rece ca gheaţa.
Acum, ea nu mai vrea să trăiască aşa, ea nu mai crede în idealurile şi limitele realităţii. Ea iubeşte acum. Şi visează. Visează mereu pentru că asta e tot ce are, nişte vise şi o mână de cuvinte de care îi e frică şi pe care le adoră.
Îşi va pierde veşnic cuvintele între vise şi speranţe, între abisul fricii şi al tăcerii. Dar le va găsi întotdeauna, pentru că pe malul celălalt... e el. Şi asta e tot ce ştie şi singurul lucru de care îi mai pasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu