sâmbătă, 31 august 2013

Vise-gânduri-sentimente

  E frig. Dar nu îmi pasă căci am aşteptat frigul atâta timp...mi-era dor...dar stai, mie mereu mi-e dor de ceva sau cineva sau nu ştiu...
  Aveam aşa multe de spus, mereu am multe de spus. Dar brusc, în mintea mea s-au stins toate ideile. Gândesc prea mult la fel cum simt. Şi dacă n-aş mai gândi atât şi doar aş simţi? Nu ştiu. Dar în seara asta nu vreau să mai pun întrebări şi să caut răspunsuri. În seara asta doar visez... visez la imposibil şi dincolo de el.
  Şi ce voi face acum? Voi scrie despre aceleaşi lucruri. Pentru că orice aş face gândurile mele merg veşnic într-o singura direcţie, înspre aceleaşi cuvinte şi zâmbete. 
Lipseşte ceva? Da. Întotdeauna lipseşte ceva, o parte care în funcţie de stare e mai mult sau mai puţin semnificativă. M-am obişnuit să arunc un "nu ştiu" ca un copil mic şi naiv dar nu e aşa. Ştiu şi mereu am ştiut dar n-am s-o spun poate...niciodată. 
  Oricât am încercat mai mult nu pot exterioriza...mi-am pierdut capacitatea asta. De fapt n-am avut-o niciodată. Întotdeauna mai am multe de spus dar...presupun că pentru moment e suficient...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu