Nulitate

 În seara asta scriu probabil doar ca să pot da totul afară. Scriu pentru ca mâine să o pot lua de la capăt, să mă pot preface la fel de bine încă o zi, o zi pe care nu îmi doresc să o trăiesc, o zi care încă de la început mă face să resimt acel gust amar pentru că ştiu exact ce se va petrece, pentru că trăiesc aceeaşi zi la nesfârşit. Nu mai e nimeni care să ştie cât de greu îmi e şi cât de mult îmi doresc să se sfârşească. Nu mai vreau, chiar nu mai vreau. Nu mai vreau să forţez un alt zâmbet, să râd, atunci când secundă de secundă inima mea se afundă şi mai tare în durere şi dezamăgire. Pentru că, deja nu mai pot face asta, nu mai vreau să plâng şi să mă doară, nu mai vreau nimic. Pentru prima dată în viaţa mea nu mai vreau pe nimeni şi nimic, vreau doar să se oprească. Orice vis de al meu s-a prăbuşit lent dar sigur, oricât de mult am încercat să trag de el.
  Am acceptat totul, am făcut tot ce mi s-a cerut şi tot ce pot să văd e că nu mai contez absolut deloc, sau poate că n-am contat niciodată. Nu vreau să fiu o nulitate, decât asta mai bine nu mai sunt. Efectiv s-a dus dracului tot, nu mai pot scrie, tot ce fac e să mă plâng ca un copil melodramatic. Iubeam blogul acesta pentru că scriam. Acum, nu am nici o idee ce fac.