Poate că nici nu realizez exact ce mi se întâmplă, poate că nu realizez exact pentru ce au fost acele două lacrimi. În sfârşit se întâmplă, ceva ce mi-am dorit deşi nu trebuia căci era mai bine dacă nu resimţeam totul. M-am întors în trecut, după un an de la tot, am revăzut totul am resimţit durerea aceea, pe vremea când nu ştiam ce e, pe vremea când îmi era teamă de tine şi de sentimentele mele. Pe vremea când credeam că am pierdut, şi că n-o să te ştiu niciodată. Şi mult n-a durat doar că a fost totul prea puternic. Şi acum stau şi nu ştiu cine sunt, cine eşti şi ce s-a întâmplat cu mine. Nu ştiu ce simt şi acum vreau să nu mai simt nimic, să-mi îngheţe sufletul şi să te loveşti de el, de un bloc de gheaţă pe care să vrei să-l topeşti. Şi ştim că nu e posibil, pentru că asta sunt eu. Aşa simt eu, amplific orice emoţie fie ea bună sau rea şi nu pot opri asta. Poate e mai bine. Poate că voi ceda şi totul va fi aşa cum trebuie să fie. Poate...mereu "poate" şi m-am săturat de incertitudine şi de tot. Mă doare şi ştiu că o să-mi treacă.
Dar acum doare. Şi ce mai contează dacă acum doare ?
29 minute mai târziu: Eram sigură. Atât de sigură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu