Într-o altă viaţă

  Aş fi putut să mă schimb şi să fiu ceea ce trebuia să fiu. Mai bine spus, aş fi putut să fiu ceva dar n-am mai ajuns să aleg, să lupt şi să fiu, a fost prea târziu şi atunci când m-am deşteptat, eram în plin pustiu şi toţi plecaseră de mult. Nu pot să nu las vinovăţia să mă conducă, asta mi-e imposibil, şi e tot ce mi-a mai rămas, tortura faptului că puteam să fiu altfel şi să-i păstrez aici, mi-au rămas o sumedenie de "dacă" ce se încolăcesc tot mai strâns în jurul gâtului meu.
  Miracolele, minunile, salvările miraculoase nu există. Sau poate există în poveştile voastre cu dumnezei şi sfinţi fictivi dar basmele nu mai sunt suficiente ca să răzbeşti într-o astfel de realitate. Basmele nu te pot ţine prea mult în viaţă şi apoi mori. Mori ca persoană, individualitate, sufletul tău, se stinge şi ajungi să exişti doar şi să te plimbi cu paşi mici şi strânşi pe marginea uneo prăpăstii care îşi cască adâncimea tot mai tare, sperând să te prindă.

  Într-o altă viaţă, promit să nu mai sufoc pe nimeni cu iubirea mea şi promit să nu mai consum timp preţios nimănui. Promit solemn că nu voi mai cere vreodată ajutor, promit că o s-o ucid pe fetiţa cu ochii roşii de atâtea lacrimi. Promit că n-am să mai fiu vreodată o povară şi poate... poate atunci veţi rămâne toţi aici, şi n-o să mai distrug viaţa nimănui.