Intoleranţă

  Cineva mi-a spus cândva că îmi lipseşte toleranţa şi n-am ştiut atunci cum să reacţionez sau măcar ce înseamnă acest lucru, până când caracterul meu a început să mă dărâme din ce în ce mai des.

  Sunt lipsită de toleranţă. Nu uit, dar asta nu ar fi atât de grav căci majoritatea oamenilor se comportă la fel dar partea cea mai proastă e că sunt incapabilă să iert. Eu nu iert vreodată. Nici nu aş avea motive să o mai fac, nu acum când am pierdut tot ce aveam sau credeam că am. Când mă uit în jurul meu şi văd că nu e nimeni mă conving de una singură că n-am nevoie de nimic şi încetez să mai vorbesc. Încetez să mai lupt pentru cei cărora nu le mai pasă, încetez să mai sper şi să visez căci speranţa e de cele mai multe ori autodistructivă prin iluziile pe care le formează. 

  Mi-a fost teamă de singurătate de când mă ştiu şi într-un final, m-a îmbrăţişat complet. Dacă înainte în sufletul meu era un gol, acum din el s-a format o prăpastie pe care cu greu ar mai putea ceva să o umple. Mi-e atât de dor de unii oameni dar îmi e teamă să le mai vorbesc, îmi e teamă să le mai cer să mă audă și să îi aud la rândul meu. Nu e nimeni aici, nici măcar eu nu mai sunt. Mai știi când vorbeam despre finaluri ? Acesta e unul, însă e un final ce se desfășoară în prea multe și dureroase etape.