Mi-am dat seama că trebuie să am un scop până la urmă de vreme ce am renăscut în felul acesta, am un scop pe care trebuie să îl caut, trebuie să în găsesc cu orice preţ pentru că totul, absolut totul se întâmplă cu un motiv, nu există acţiuni moarte, proiectate fără sens, conduse spre nimic.
E uluitor cum sunt în sfârşit incapabilă să plâng, să mă doară, să sufăr, cum tot ce exploda acum câteva săptămâni sub formă de durere, acum pur şi simplu nu mai e. E ca şi cum personaje de demult îşi joacă acum rolul iar eu nu sunt printre ele, eu sunt doar naratorul ce cândva avea un altfel de rol.
Ceva acolo, mă aşteaptă, acum sunt sigură de asta, e ceva care o să merite şi o să-mi spună că tot ce l-a precedat era format din inferioritate pură şi nu, nu aş putea să mai accept inferioritate acum. Nu depind de oameni, nu depind de nimic, depind de mine şi de forţa asta nouă în care o să-mi găsesc desăvârşirea. Am prea puţin timp ca să îmi mai doresc orice altă dorinţă simplă ce am avut-o cândva.
Eu sunt cea care dictează cuvintele pe care le-a ascuns cândva.
Eu sunt acum cea care impune reguli, ca să nu mai fie nevoită să le respecte pe ale altora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu