În seara aceasta m-am hotărât să îmi fac nişte promisiuni mie. Da, mie căci celorlalţi le-am făcut întotdeauna şi de mine am uitat mereu crezând că aceasta e calea cea mai bună. Ei bine, nu a fost, nu a fost nici pe departe bine într-un final.
Astăzi îmi promit mie că nu voi mai depinde în veci de nimeni, că voi avea nevoie doar de mine şi de resursele mele interioare. N-am să las pe nimeni să se apropie, să mai dau cuiva puterea să mă rănească. Nu, e suficient, am îndurat destule. Nu mă voi mai justifica în faţa nimănui, nu mai dau explicaţii şi nu mă mai învinovăţesc. Dacă le pasă, oamenii luptă. Îşi găsesc putere, timp, totul e chiar uşor pentru că mă am pe mine ca exemplu. Dacă îmi pasă, nu mai contează că trebuie să calc pe cadavre ca să fac ceea ce am promis. Nu îmi pasă că trebuie să mă rănesc pe mine, şi niciodată nu mi-a păsat. Păcat, mare păcat că nu m-am gândit puţin şi la mine.
Voi fi în sfârşit persoana care vreau să fiu. O persoană independentă şi puternică, ce va face întotdeauna numai ce vrea, care întotdeauna va decide, decizii proaste sau bune, dar proprii. O să fiu singură dacă aşa trebuie, o să fiu dură dacă e nevoie, o să fiu cum eram cândva, demult. Atunci când lucrurile o să devină prea problematice, o să lovesc, obişnuiam să fac asta şi parcă era mai uşor. O să fac cumva să nu-mi mai pese pentru că dacă mi-a păsat prea mult, tot ce a fost în mine: încredere, speranţă, afecţiune, le-aţi luat şi le-aţi călcat în picioare. Oamenii care merită mă vor vedea pe mine cea reală, atunci când vor vrea, dar în rest totul va deveni o luptă de schimbare completă în atitudini.
Cred că e doar o sinteză a tot ceea ce se luptă acum în mine şi desigur totul este redus considerabil, prin cuvinte va fi mereu acelaşi efect.
Nu poţi ucide demonii din tine. Poţi doar să devii tu demonul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu