Un alt blocaj dureros

  S-a strâns atâta durere în mine încât simt că m-am blocat efectiv între tot şi toate, între tot ce a fost şi nu va mai fi, între tot ce s-a dus şi între tot ce am încercat să uit şi să accept, între răni adânci ce sângerează a nu ştiu câta oară.
  N-o să mai dau nimănui voie să îmi spună: "o să fie bine", nimeni nu are dreptul să îmi repete asta. Nu când de trei ani de zile nu e bine, nu când tot ce fac e să pierd în toate părţile, nu când nu e nimeni aici iar eu mă sting. Am crezut atâtea promisiuni, am căzut ca un copil naiv în toate iar acum nu pot să îmi revin din cauză că am crezut orbeşte.

  Din toată suferinţa asta s-a născut o furie oarbă şi o ură puternică, şi da, toate acestea te menţin în viaţă, te menţin aici până într-un punct: dincolo de această limită, te înghit de viu, aşa cum valurile ar înghite o barcă stingheră în mijlocul unei furtuni.
  E obositor să lupţi atât şi să nu obţii niciodată nimic, să ţi se spună veşnic "NU", să ţi se refuze simple lucruri de care ai nevoie doar pentru că întotdeauna, dar întotdeauna va fi ceva mai important decât tine. Tu, nu ai fost şi nu vei fi vreodată o prioritate aşa că fă ceea ce ai de făcut. Mergi şi îngroapă-ţi faţa în pernă ca ceilalţi să nu îţi audă plânsul, căci nu ai voie să plângi. Apoi, pregăteşte totul şi într-un sfârşit arată-le tot ce au ignorat şi au refuzat să creadă. Poate aşa, doar aşa va fi linişte şi nu va mai fi durere şi nu va mai fi nimic.